Două planete care seamănă cel mai mult cu Terra, descoperite de telescopul Kepler

Două planete care seamănă cel mai mult cu Terra, descoperite de telescopul Kepler
Publicat: 19/04/2013, 11:43
Actualizat: 26/06/2013, 00:35

Oamenii de știință au descoperit cu ajutorul telescopului spațial american Kepler două planete, în afara Sistemului Solar, care prezintă cel mai mare grad de asemănare cu Terra observat până în prezent și pe care viața ar putea să existe, potrivit unui studiu publicat joi, relatează AFP.

Cele două exoplanete, denumite „Kepler-62f” și „Kepler-62e”, fac parte dintr-un sistem solar de cinci planete și sunt mai mari decât Terra doar cu 40%, respectiv cu 60%.

„Pornind de la ceea ce am putut să observăm, adică raza lor și durata orbitei lor în jurul stelei lor, aceste două exoplanete sunt corpurile cerești cele mai asemănătoare cu Terra care au fost descoperite vreodată”, a explicat Justin Crepp, un astrofizician de la Universitatea Notre-Dame, unul dintre autorii acestui studiu, publicat în revista americană Science.

Kepler-62f este astfel cea mai asemănătoare cu Terra, prin prisma mărimii, fiind situată în zona locuibilă din jurul unei stele și având o compoziție cel mai probabil telurică. Ea se învârte în jurul stelei sale (Kepler-62) în 267 de zile.

Kepler-62-e, care orbitează în jurul aceleiași stele în 122 de zile, se află la limita distanței locuibile – unde temperatura nu este nici prea mare nici prea scăzută pentru a permite apei să existe în stare lichidă -, au precizat astrofizicienii.

Steaua Kepler-62, aflată la o distanță de 1.200 de ani-lumină de Terra (1 an-lumină echivalează cu 9.460 miliarde de kilometri), este o stea pitică, având o masă ce reprezintă două treimi din masa Soarelui nostru. Ea deține totodată doar 20% din luminozitatea Soarelui.

Aceste două exoplanete sunt cele mai îndepărtate de steaua lor dintre cele cinci exoplanete ale acelui sistem solar și primesc o radiație similară celor primite de planetele Venus și de Marte de la Soarele nostru.

Mărimea lor i-a făcut pe specialiști să afirme că aceste două exoplanete sunt telurice, la fel ca Terra, sau formate din gheață (apă).

Potrivit unor studii anterioare, planetele cu o rază mai mică de 1,6 ori decât cea a Terrei au o densitate compatibilă cu compoziția telurică.

Astrofizicienii au descoperit o altă exoplanetă (Kepler-69c) pe orbită, în zona locuibilă, din jurul unei stele similare Soarelui nostru, denumită Kepler-69, dar aceasta este cu 70% mai mare decât Terra, și, deci, natura structurii ei rămâne incertă.

Căutările pentru găsirea unei planete-surori a Terrei, pe orbita unei stele asemănătoare Soarelui nostru, se restrâng tot mai mult, afirmă oamenii de știință, care nu pot însă să afirme cu certitudine dacă viața poate să existe pe acele două planete telurice identificate de telescopul Kepler.

„Descoperirea acestor planete telurice într-o zonă locuibilă ne apropie de momentul în care vom găsi o planetă ca a noastră”, a declarat, joi, John Grunsfeld, un coordonator de misiuni spațiale de la NASA.

„Este doar o chestiune de timp înainte de a afla dacă galaxia noastră are o multitudine de planete ca Terra sau dacă suntem o raritate”, a adăugat el.

La sfârșitul anului 2011, NASA a confirmat descoperirea primei exoplanete aflată în zona locuibilă dintr-un sistem stelar, ce a fost denumită Kepler 22b, aflată pe orbita unei stele (Kepler 22), aflată la o distanță de 600 ani-lumină.

Însă, ținând cont de dimensiunea ei mare – are o rază de 2,4 ori mai mare decât Terra – natura compoziției ei interne rămâne incertă.

Astronomii detectează exoplanetele măsurând scăderea intensității luminoase a unei stele, atunci când acele planete trec prin fața stelelor lor.

Lansat de NASA în 2009, telescopul Kepler monitorizează peste 100.000 de stele care seamănă cu Soarele nostru, aflate în constelațiile Lebedei și Lirei.

Misiunea telescopului Kepler este de a căuta planete asemănătoare Terrei, care ar putea să adăpostească viața, în galaxia noastră, Calea Lactee.

Kepler a identificat până în prezent 2.470 de exoplanete potențiale, dintre care 122 au fost confirmate până acum cu ajutorul altor telescoape și echipamente.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Cum au fost întâmpinați fiii vrăjitoarei Sidonia după ce au ieșit din închisoare. Autorii crimei...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Stresul cronic din adolescență ar putea reduce fertilitatea la vârsta adultă
×